GHIRURGIE DENTARĂ
Medicii specialisti sunt cei care efectueaza procedurile de chirurgie dentara si orala, in cabinetele stomatologice, si numai atunci cand acestea sunt necesare. Se impune inaintea interventiilor chirurgicale, dar si periodic dupa acestea, o igienizare completa a cavitatii bucale (detartraj, periaj profesional, air flow) pentru a preveni aparitia infectiilor.
PROCEDURI DE CHIRURGIE DENTARA SI ORALA
EXTRACTIA DENTARA
Aceasta procedura este cea mai des intalnita, avand ca scop îndepărtarea unui dinte care nu mai poate fi reparat printr-un tratament tradițional sau care, prin prezența lui pe arcadă, împiedică alinierea dinților învecinați sau erupția acestora. Cauzele cele mai frecvente sunt cele legate de distructia masiva prezenta atat la nivelul coroanei dentare, cat si la nivelul radacinilor sau de boala parodontala, care slabeste ancorarea dintelui in alveola dentara. Inserarea unui implant dentar va putea oferi
EXTRACTIA MOLARULUI DE MINTE
Sunt ultimii dinti de pe arcada dentara. Au un rol foarte redus in masticatie, alimentele ajungand doar ocazional in zona lor. Fiind folositi din ce in ce mai putin, sunt dese cazurile in care molarii de minte nu erup, ramanand intr-un stadiu intermediar de eruptie sau chiar intr-un stadiu incipient de formare in os. Aceste situatii pot genera aparitia inflamatiei si a durerii, care conduc la extractia molarului de minte.
PROCEDURI CARE EVITA EXTRACTIA DENTARA
In conditiile in care tratamentul endodontic (al canalelor dentare) nu poate fi realizat, exista metode care pot permite pastrarea dintelui pe arcada dentara prin utilizarea metodelor chirurgicale ajutatoare:
– chiuretajul periapical;
– rezectia apicala: indepartarea varfului radacinii;
– amputatia radiculara;
REGULARIZAREA CRESTERILOR ALVEOLARE
Aceasta procedura se impune in cazul in care au fost efectuate mai multe extractii care au determinat, dupa vindecare, aparitia unor formatiuni osoase neregulate sub gingie, care pot traumatiza gingia atunci cand peste aceasta este adaugata o lucrare protetica (proteza).
CHIRURGIE PLASTICA GINGIVALA
Are ca scop obtinerea unei suprafete estetice a gingiei care, alaturi de lucrarile protetice, vor contribui la refacerea in ansamblu a esteticii cavitatii bucale.