Un nou tip de bomboane distruge bacteriile „rele” din gură

Un nou tip de bomboane distruge bacteriile „rele” din gură

Gurile noastre beneficiază de un echilibru delicat între bacteriile „bune” și cele „rele.” Când ne curățăm dinții, scopul acțiunii este de a scoate din cavitate bacteriile dăunătoare, permițând în același timp bacteriilor orale benefice să se înmulțească.

Recent, cercetătorii au dezvoltat o bomboană fără zahar, care conține bacterii moarte care se leagă de bacteriile rele, ceea ce are efectul potențial de reducere a cariilor.

Importanța unei bune stări de sănătate orală a fost accentuată de medici de ani de zile. Sănătatea orală slabă a fost pusă în legătură cu multe afecțiuni, de la boala Alzheimer la cancer pancreatic, ca să nu mai vorbim de bolile cardiovasculare.

Pentru a promova o mai bună sănătate a danturii, o echipă de la firma Berlin-Organobalance GmbH, Germania, a creat un nou tip de bomboane, despre care pretind că reduc nivelurile de bacterii „rele” din gura subiecților care au participat la studii.

Rezultatele studiului echipei de cercetători a fost publicat în Jurnalul de Proteine probiotice și antimicrobiene.

Ei au observat că după ce mâncăm, bacteriile acide de pe suprafața dinților, care pot dizolva smalțul dinților, determină apariția cariilor.

Cele mai frecvente tulpini ale acestor bacterii „rele” constau în variații ale Mutans streptococi. Cu toate acestea, cercetătorii spun că în studiile anterioare cu șobolani, o altă bacterie numită Lactobacillus paracasei a fost dovedită că poate reduce nivelurile de bacterii cauzatoare de carii, determinând scăderea numărului de carii la rozătoare.

Echipa, condusă de Christine Lang, crede că prin legarea cu M. streptococi, bacteriile L. paracasei vor preveni reatașarea bacteriilor rele de dinți, ușurând în același timp curățarea cu salivă a dinților.

Cercetătorii notau:  „Credem că este remarcabil că acest efect a fost observat după expunerea cavității bucale la doar cinci bomboane care conțin 1 sau 2 mg de bacterii moarte de L. paracasei DSMZ16671 consumate în 1.5 zile.”

Ei spun că, prin utilizarea bacteriilor moarte, au evitat problemele pe care acestea le-ar ar fi putut cauza dacă ar fi fost vii. Ei, de asemenea notează de faptul că L. paracasei nu se leagă cu bacteriile orale benefice, motiv pentru care aceasta este o bună metodă de prevenire a cariilor decât alte probiotice.

„În plus,” adaugă aceștia, „bomboanele fără zahăr stimulează fluxul de salivă, ceea ce reprezintă un beneficiu în plus pentru sănătatea orală.”

Sursa: Medical News Today

Lasă un Răspuns