Roboții stomatologici care pot realiza dinți noi, perfect adaptați anatomic, în numai 10 minute

Cu toții facem adesea greșeli în lanț în ceea ce privește îngrijirea danturii. Ce e de făcut, dacă ajungeți, la un moment dat, în situația de a fi nevoiți să înlocuiți complet un dinte? Dar mai mulți? Odată cu dezvoltarea tehnologiei computerizate, protezele par a fi o invenție aparținând mai degrabă  secolului trecut.

Protezarea dentară implică pierderea unor bucăți importante din oasele maxilare. Lipsa unui singur dinte înseamnă că maxilarul, cel în care dintele a fost fixat, pierde treptat din masa osoasă. Un implant, un șurub din titan, spre exemplu, nu va avea o bază sigură de prindere. Va fi, deci, nevoie de adiție osoasă.

Noua tehnologie folosită în prezent de tot mai mulți stomatologi permite crearea unui dinte perfect identic cu cel original la minut al cărui cost ajunge la 200 de euro, în funcție de materialul folosit.

Pacientul vine la cabinet, stomatologul îi ia amprenta dentară printr-o simplă scanare cu o cameră video a cavităţii bucale, după care o unitate de imprimare 3D – un strung digital – realizează dintele în maxim şapte-opt minute.

Imediat ce produsul iese din aparat, medicul stomatolog taie puntea de legătură a dintelui şi îl cimentează după ce îl șlefuiește corespunzător.

Medicul lucrează, practic, 25 de minute în gura pacientului, iar întreaga lucrare este gata în aproximativ 58 de minute.

Dintele realizat cu noua tehnologie este compus numai din ceramică, fără metal şi costă 200 de euro.

Suprafaţa dinţilor creați cu ajutorul aparatului este perfect egală cu cea a dinţilor naturali. Munca tehnicianului dentar este, astfel, realizată mai rapid de un aparat extrem de fidel.

Lasă un Răspuns