Rata pierderii dinților coincide cu cea a privațiunilor socio-economice

Rata pierderii dinților coincide cu cea a privațiunilor socio-economice

Pierderea completă a dinţilor (edentaţia) este adesea rezultatul unor afecţiuni dentare netratate, a unor traumatisme sau terapii eşuate. Edentaţia este o situaţie frecvent întâlnită ce nu trebuie ignorată de către pacient, chiar dacă spaţiul gol rămas nu este vizibil şi nu incomodează din punct de vedere estetic. De multe ori, renunțarea la tratamentul protetic se face fără cunoașterea riscurilor sau complicaţiilor ce pot apărea ulterior. Pierderea  parțială sau totală a dentiției poate modifica echilibrul dintre componentele faciale care îndeplinesc funcţiile de: masticaţie, vorbire, dar şi expresia feţei.

Un studiu cuprinzător privind edentația a examinat recent toți factorii asociați cu acestă problemă. Și în urma acestuia s-a constatat că veniturile gospodăriilor au avut un impact major asupra acesteia, într-un fel sau altul

Asociațiile Internaționale și Americane pentru Cercetare dentară au publicat lucrarea, intitulată „Proiecțiile US asupra prevalenței edentației după cinci decenii de declin economic.” Studiul analizează edentația populației în perioada ultimilor 100 de ani și este publicată în publicația OnlineFirst aparținând AADR  / Journal of Dental Research.

Cercetătorii au analizat tendințele apărute în edentație în Statele Unite, în rândul adulților care aveau cel puțin 15 ani la data începerii studiului, pe parcursul a cinci perioade (1) 1957-1958, (2) 1971-1975, (3) 1988-1998, (4) 1999 și 2002, și (5) 2009-2012. Factorii geografici și socio-demografici au fost explorați pe baza unui sondaj care a cuprins mai mult de 430.000 de adulți în 2010.

Rezultatele au arătat ca edentația a înregistrat cifra de 18,9 la sută în 1957 la 1958 și a scăzut la 4,9 la sută în 2009-2012. Principalul motiv pentru aceasta, pe baza studiului, a fost numărul deceselor înregistrate la generațiile născute înainte de 1940. Gospodăriile cu venituri mari au arătat o scădere mai mare decât gospodăriile cu venituri mici.

Până în momentul anului 2010 edentația a fost rar întâlnită în gospodăriile cu rată de venituri ridicată. Din punct de vedere geografic, s-a constatat contractarea acesteia pe teritoriul statelor cu un nivel disproporționat de ridicat al sărăciei.

Studiul arată că tendința edentației este de scădere cu 2,6 procente până în 2050. Declinul va fi ușor anulat de creșterea populației până în 2050, iar numărul de persoane edentate va fi de 30 la sută mai mic decât nivelul de 12,2 milioane înregistrat în 2010.

Concluzia principală a studiului, cu toate acestea, este faptul că mai sunt multe măsuri de adoptat pentru a stopa edentația în zonele care înregistrează uzual rate de venituri mici.

Sursa: Dentistry Today

Lasă un Răspuns