Molecula de amelotină joacă un rol critic în maturizarea smalțului dinților

Molecula de amelotină joacă un rol critic în maturizarea smalțului dinților

Asociațiile internaționale și americane pentru Cercetare în stomatologie (IADR / AADR) au publicat un studiu inovator în biologia dezvoltării, condus de cercetătorul Bernhard Ganss de la Universitatea din Toronto, Ontario, Canada, care se face legătura între molecula de amelotină și defectele apărute la smalțul dinților și în formarea acestuia.

Printre proteinele necesare pentru formarea smalțului, amelotina (AMTN) este una dintre cele mai recent descoperite. AMTN este exprimată în principal prin ameloblaste în etapa de maturizare a amelogenezei și prezentă la niveluri mai scăzute ale epiteliului joncțional unde au erupt dinții. Studiile anterioare au sugerat că există o funcție a acestei proteine care influențează mineralizarea smalțului și atașarea celulelor. Modelele genetice pe șoareci au avut un rol esențial în definirea rolului mai multor proteine ​​care au legătură cu smalțul dinților, dar un model genetic fără gena AMTN nu se putea regăsi în cadrul studiilor.

Ablația expresiei de Amtn a dus la apariția târzie a smalțului mandibular, care ulterior s-a fracturat și s-a deteriorat mult mai ușor, mau constatat cercetătorii participanți la studiu. Analiza microscopică a arătat că mineralizarea smalțului a fost întârziată, rezultând în retenție de matrice organică sub suprafața acestuia. În faza de secreție, ameloblastele au arătat prin urmare, procese Tome la volume impresionante ceea ce a indicat că au existat semne de perturbare a structurilor sau activităților celulare. Cu toate acestea în timpul fazei de maturare, o creștere de volum a stratului de smalț a fost semnificativ mai redusă ceea ce a condus la hipomineralizare.
Deși AMTN este exprimată în epiteliul joncțional, șoarecii studiați au părut să aibă un atașament dento-gingival intact. Aceste observații arată că AMTN joacă un rol subtil dar esențial în bio-mineralizarea smalțului, în special în timpul stabilizării straturilor de smalț exterioare și de suprafață.

„Acesta este un studiu important, pentru că reprezintă primul raport despre o proteină aparținând ​​membranei bazale care joacă un rol în mineralizarea dinților”, a declarat Editorul asociat al JDR, Joy Richman. „Prin studierea AMTN la șoareci, în laboratorul Ganss, am descoperit rolul unic al acestei proteine care este determinantă pentru procesul de întărire corespunzătoare a smalțului dentar.”

Sursa: Medical News Today

Lasă un Răspuns